Dezbaterea a avut loc în data de 20 noiembrie 2023 și a adunat zeci de judecători, avocați, reprezentanți ai autorităților decidente, consultanți și consilieri juridici.
Avem nevoie de complete de judecată specializate în dreptul concurenței în cadrul instanțelor naționale? Aceasta este întrebarea care generat dezbateri aprinse și extrem de interesante la evenimentul organizat de ARCON și Editura Universul Juridic.
Le mulțumim speakerilor excepționali care au fost alături de noi: Doina Vișan, Judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Valeriu Stoica, fost Ministru al Justiției și Partener la Stoica & Asociații, Dan Virgil Pascu, Vicepreședinte al Consiliului Concurenței și George Șerban, Secretar de stat în Ministerul Justiției. Discuția a fost moderată de Anca Buta Mușat, Președinte și membru fondator ARCON.
Ne-am bucurat să vedem atât de mulți practicieni interesați de acest subiect: zeci de judecători, avocați, reprezentanți ai autorităților, consultanți și consilieri juridici din companii mari au participat la dezbatere și și-au exprimat punctele de vedere.
Vă invităm să urmăriți mai jos galeria foto de la eveniment.